Participarea la GastroPan este o investiție profitabilă, atât pentru expozanți, cât și pentru vizitatori, datorită capacității sale deosebite de a conecta furnizorii de echipamente și materii prime cu operatorii și producătorii din industria de panificație, cofetărie și HoReCa. Miile de tipuri de utilaje, accesorii, ustensile, materii prime, sutele de programe demonstrative, numeroasele concursuri și demonstrațiile LIVE îmbogățesc programul celor trei zile de desfășurare al expoziției.
A 14-a ediție a expoziției internaționale GastroPan se va desfășura în perioada 17-19 martie 2023, la Brașov, complexul Lux Divina, în 3 săli expoziționale: sala Dacia, Lux Divina și Parc. Organizatorii expoziției GastroPan stabilesc ultimele detalii necesare deschiderii noului proiect pentru anul 2023. Este, așadar, momentul oportun pentru companiile furnizoare de echipamente, ingrediente și soluții pentru sectorul de panificație să planifice participarea la următoarea ediție a expoziției, în primăvara anului viitor, în perioada 17-19 martie 2023.
Expoziția GastroPan este cea mai importantă expoziție de specialitate pentru sectoarele de panificație, patiserie, cofetărie, gelaterie, gastronomie și HoReCa. Următoarea ediție a expoziției este programată să se desfășoare în martie 2023 în Brașov, la Complexul Lux Divina, în 3 săli expoziționale: sala Dacia, Lux Divina și Parc. Decizia vine ca urmare a feedback-urilor primite în timpul expoziției GastroPan 2022 la Brașov, și în urma realizării unui sondaj de opinie în rândul expozanților și vizitatorilor.
Premiul I - acordat în cadrul Concursurilor GastroPan 2022
Pâine cu semințe prăjite
Premiul I - acordat în cadrul Concursurilor GastroPan 2022
Pâine albă “la cuptor” 1,50 kg
În perioada 3-5 aprilie 2022, orașul Brașov a găzduit cea de-a 13-a ediție a celui mai important eveniment de profil: expoziția GastroPan. Expoziția a atras un număr deosebit de mare de vizitatori, specialiști din domeniul panificației, cofetăriei și HoReCa, care au experimentat soluțiile variate prezentate la standurile expozanților.
În cadrul Concursurilor GastroPan 2022 s-a premiat cel mai reușit, apetisant, elegant și estetic platou festiv, precum și cele mai bune preparate vegetariene și tradiționale românești pregătite de către o echipă de bucătari. Cei mai talentați bucătari din România au participat la secțiunea de gastronomie a Concursurilor GastroPan, aflați cine sunt câștigătorii!